Cinstit îți spun, Zoe dragă, că n-am înțeles mare lucru din primele 6 zile în care ai intrat, precum un tanc rusesc, în viețile noastre.

Buni este la noi, să ne ajute și ne-a luat direct din prima grija nopților, căci se ocupă de tine noaptea, iar noi reușim să ne odihnim. Cred că aceste este motivul principal pentru care toată lumea cu care povestesc despre experianța pe care ne-o aduci nu pricepe cum de sunt atât de odihnit… am un sentiment că nu are să mai dureze mult această minune.

Motivul principal pentru care este buni la noi este dat de durerea de cap cu care s-a pricopsit mami, urmare a anesteziei epidurale administrate prost, sau cu substanțe greșite, sau nu știu, cert este că a trebuit să mergem la neurolog pentru a primi un diagnostic clar și un tratament care să o facă pe mami să funcționează și vertical, căci în momentul de față, doar în pat scapă de durere.

Ești atât de micuță, Zoe dragă, că îmi este frică să nu cumva să te sparg, cristal cu gura mare ce ești; să știi însă că, încet dar sigur, prind curaj și învăț cum să te iau și cum să te las. Știu că pot să fac asta și mai știu că peste câteva săptămâni te voi învârti în toate direcțiile fără vreo frică. Până atunci însă, tremur și-s tot emoționat.

Ah da, și să nu uit, să știi să ești incredibil de frumoasă!
(știu, cioara, laudă puiul, bla bla, bla; să mă lăsați în pace, căci Zoe este cel mai frumos bebe din câți am văzut!)

Hai, gata pe azi, îți mai scriu când apuc.
Te pupă, tata!